Drapelul naţional

  • Sharebar

26 iunie a fost instituită, prin lege, Ziua Drapelului Naţional

Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Naţional aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi frăţie, acordându-i-se şi denumirea de «stindard al libertăţii». Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, măreţele momente ale istoriei noastre, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub semnul Drapelului Naţional. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor".

Drapelul Naţional este şi simbolul sub care militarii români participă în prezent la misiunile din teatrele de operaţii.



"TRINITATE ÎN SIMŢIRI"

Departe de ţară, militarii români dislocaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, trăiesc puternice sentimente faţă de valorile şi simbolurile naţionale. Vă prezentăm poezia "TRINITATE ÎN SIMŢIRI" scrisă de colegul nostru, locotenent colonelul Marin PĂCURARU-LĂZĂU, în baza militară – Apache din Afganistan.



Drapelul Naţional pentru români. Material realizat de echipa Pro Patria

Vă invităm să vizionaţi un material realizat de echipa Pro Patria despre ce reprezintă Drapelul Naţional pentru români.



MESAJ DIN AFGANISTAN

"Pentru noi, militarii români aflaţi acum în Afganistan, nu există moment mai înălţător, mai plin de încărcătură emoţională, decât momentul arborării Drapelului Naţional. Această picătură de curcubeu de pe cerul României, pentru mine reprezintă talismanul păstrat cu cinste în toate misiunile pe care le-am executat, departe de ţară, în Irak sau Afganistan. Mereu a făcut parte din bagajul sufletului meu şi fizic l-am avut în permanenţă arborat acolo unde îmi desfăşor activitatea, fiind acelaşi drapel pe care l-am purtat cu mine în toate misiunile externe executate. Acest drapel îl voi oferi copilului meu pentru a şti că este cea mai de preţ moştenire lăsată din generaţii în generaţii."

Plutonier major Dumitru Șiuiu, Scorpionii Galbeni, Afganistan



Alexandru Ioan Cuza distribuie unităţilor militare noi drapele tricolore

La 1/13 septembrie 1863, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, Alexandru Ioan Cuza distribuie unităţilor militare noi drapele tricolore. Aceste steaguri din 1863 cuprindeau tricolorul dispus pe orizontală, roşu fiind plasat în partea superioară. În centrul lor era gravată stema unită – acvila cruciată şi capul de bour, compoziţie menită a atesta noul statut politic al ţărilor române. Cele două steme reunite pe acelaşi steag erau înconjurate de o eşarfă ce avea înscrisă deviza “HONOR ET PATRIA”. Pe steag era ţesută şi iniţiala domnitorului.



Epopeea independenţei în arta românească, Bucureşti, 1977

Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa (1877).

Foto: Epopeea independenţei în arta românească, Bucureşti, 1977