• Sharebar

Portret de erou

%title

Virgil Iovănaş, erou la 15 ani

Virgil Iovănaş a venit pe lume la 29 martie 1929 în localitatea Curtici, o străveche aşezare românească, situată la nord de oraşul Arad. Cei care l-au cunoscut de mic povestesc că Virgil era un copil frumos, sănătos, inteligent şi vioi. Ura necinstea şi nedreptatea şi devenea necruţător atunci când unul din colegii lui de joacă ar fi încercat să facă ceva necinstit, fiind în stare, pentru adevăr, să se ia de piept chiar şi cu copiii de pe strada sa.

Dintre copiii cu care se juca o parte erau deja la şcoală şi, adesea, după ce terminau joaca îi urma în sălile de clasă şi stătea cuminte în ultima bancă fascinat de o lume nouă şi interesantă care i se deschidea în faţă. Peste ani, învăţătorii din Curtici îşi vor aminti că devenise aproape o obişnuinţă să îl vadă pe micul Virgil furişat în clasă, stând cuminte în ultima bancă şi ascultând. Văzând că fiul său manifestă de tânăr înclinaţie către învăţătură, tatăl Ilie Ionvănaş, muncitor ceferist, îl va înscrie la şcoală chiar înainte de a împlini vârsta de şase ani.

Ca oricărui copil, lui Virgil îi plăceau poveştile pentru că aştepta de la ele să îl pregătească pentru viaţă. În primii ani ai copilăriei l-a avut în preajmă pe unchiul Florea, fratele tatălui său care îi relata întâmplări din perioada Primului Război Mondial. De la el află că a fost o vreme când românii nu erau uniţi cu toţii la un loc şi Transilvania se găsea sub stăpânirea Austro-Ungariei. Anii de şcoală s-au scurs unul câte unul iar Virgil a crescut şi treptat, a început să înţeleagă multe din realităţile vremii, din greutăţile în care se zbăteau părinţii săi, sătenii din Curtici şi întreaga ţară. Curând se produce un eveniment dramatic ce intervine în parcursul istoric al României şi anume Dictatul de la Viena prin care o parte din trupul ţării este cedată Ungariei horthiste. La aflarea acestei veşti întregul popor român s-a ridicat cu fermitate împotriva acestui act internaţional încheiat la 30 august 1940 şi impus României de către Germania nazistă şi Italia fascistă.

Probabil că ceea ce a înţeles şi a simţit în acel moment îl va determina să ia hotărârea de a participa efectiv la luptă patru ani mai târziu după ce autorităţile de stat din acel moment hotărăsc să semneze un armistiţiu prin care ţara noastră se alătură Naţiunilor Unite şi îşi mobilizează toate forţele pentru a trece hotarele impuse pe nedrept la Viena şi pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.

Primele zile ale lui septembrie 1944 s-au scurs destul de greu pentru tânărul Virgil Iovănaş care tocmai terminase şi clasa a patra a liceului industrial „Aurel Vlaicu”. În lipsa tatălui, ocupat cu serviciul de zeci de ore la rând, fără odihnă, se îngrijea el de treburile gospodăreşti. De căteva zile începuseră să se audă bubuind înfundat, departe, tunurile. Oamenii se întrebau cu inima strânsă: „Oare va trece peste noi frontul?” Prinzând de veste că trupe fasciste vor trece graniţa, mulţi localnici din Curtici şi din alte aşezări din apropierea graniţei şi-au îngrămădit bruma de avut în căruţe şi au pornit spre locuri mai ferite şi mai lăturalnice. Familia lui Iovănaş, ca multe altele, n-a părăsit de la început locurile natale.

Câteva zile mai târziu când ceferiştii din Curtici au fost anunţaţi de cantonierul din punctul de frontieră că trupele germane au trecut graniţa, localnicii au fost transportaţi în vagoane în zone mai îndepărtate de linia frontului. Din păcate, în acea zi, Virgil Iovănaş nu era acasă şi nu a mai avut cunoştinţă despre ce s-a întâmplat cu mama şi surorile sale. Va pleca în căutarea lor şi în drum, în apropiere de localitatea Şofronea, se alătură unui convoi militar din armata română condus de căpitanul Pete Romulus. Văzând hotărârea tânărului de a participa la efortul trupelor române în lupta lor împotriva inamicului, căpitanul îi va acorda acestuia iniţial misiuni de supraveghere a terenului, de aprovizionare cu muniţii şi, mai târziu, de servant la tun.

Tânărul Virgil Iovănaş va fi rănit grav în cursul luptei şi va muri trei zile mai târziu la spital. În ziua de 16 septembrie 1944, eroul-elev Virgil Iovănaş a fost condus pe ultimul său drum în cimitirul din Lipova. La cererea tatălui său, la 1 iunie 1945, a avut loc reînhumarea osemintelor lui Virgil Iovănaş în pământul natal al Curticiului, de la margine de ţară.

Mormântul lui Virgil a fost acoperit atunci cu crini albi, simbol al tinereţii şi curăţeniei sale sufleteşti. Apoi, ca semn al dragostei ce i-au purtat şi spre veşnică aducere aminte, colegii de clasă de la liceul „Aurel Vlaicu” i-au înălţat la mormânt un frumos monument din marmură şi fier forjat. Ca omagiu veşnic adus eroilor neamului, locuitorii comunei Şofronea, au ridicat pe locul unde s-au jertfit vitejii de sub comanda căpitanului Pete Romulus un monument memorial pe care este săpată inscripţia: „Eroilor căzuţi în luptele de la 13 septembrie 1944, apărând Ardealul”.

 

(Sursa: Ion Spălăţelu, Erou la 15 ani, Editura militară, Bucureşti, 1971)