• Sharebar

Portret de erou

%title

Locotentul Lepri G. Remus, mort în serviciul pentru Patrie în Primul Razboi Mondial

Fiul Anetei şi al lui Giaccomo Lepri, Remus Lepri s-a născut la 19 noiembrie 1886, la Bucureşti. Originar din Italia, tatăl său, de profesie inginer, s-a stabilit în România. Odată cu izbucnirea Războiului de Independenţă din 1877-1878, Giaccomo Lepri, pe atunci în vârstă de 23 de ani, s-a înrolat ca voluntar în armata română, luptând la Griviţa şi Plevna pentru patria adoptivă. După război, a primit cetăţenia română şi a fost înaintat ofiţer în rezervă. S-a căsătorit cu românca Aneta şi a avut doi fii; Romulus şi Remus (1886).

După moartea prematură a mamei, sarcina educării celor doi băieţi a revenit, în întregime, tatălui. Din anul 1887, familia Lepri s-a stabilit la Turnu Severin, locuind pe fostul bulevard Carol I.

A absolvit cursurile şcolii primare şi, ulterior, secţia reală a Liceului Traian (1908) şi Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină, Secţia de Marină (1910). În baza Ordinului Ministerului de Război nr. 2106, între 28 aprilie – 10 iunie 1910, a efectuat stagiul de ambarcare pe crucişătorul “ELISABETA”, ca sergent şef de cart. La 1 iulie 1910, a fost repartizat pe crucişătorul “ELISABETA”. În aprilie 1911, a fost mutat la Divizia de Dunăre, fiind repartizat împreună cu Virgil Dragalina pe monitorul “LASCĂR CATARGIU”. După şase luni, Dragalina a cerut să fie mutat la mare, iar Lepri a rămas în continuare în portul Galaţi. De aici, a fost mutat la Grupul Port-mine, devenind ofiţer minier. La 1 octombrie 1913, a fost înaintat la gradul de locotenent. Peste ani, Virgil Dragalina şi-l amintea ca un tânăr “melancolic, fire visătoare, un perfect camarad şi un prieten desăvârşit”. În acelaşi timp, îl considera drept “cel mai frumos ofiţer de marină: de statură mijlocie, însă bine legat, brunet, cu tenul alb şi ochii negri visători; era deştept, amabil şi politicos”.

Pe Remus Lepri îl întâlnim şi într-o nuvelă umoristică, pe care Virgil Dragalina a intitulat-o La umbra randei.

La 1 iulie 1916, se afla la Grupul de vase port-mine, comandat de locotenent-comandorul Constantin Rădulescu, din Comandamentul Apărărilor sub Apă.

Dintr-o scrisoare adresată tatălui său, la 11 august 1916, aflăm că, înainte de această dată, fusese trimis pentru aproape o lună de zile la Turnu Severin, de unde apoi fusese rechemat. Referindu-se la apropiatul război, îşi asigura tatăl că nu îl va face de ruşine. Din această scrisoare reieşea atât dorinţa lui ca, în situaţia în care nu ar fi putut fi util la marină, să fie trecut la armata de uscat, cât şi puternica sa afecţiune faţă de tatăl său căruia avea grijă să îi trimită lunar bani din solda sa şi pe care îl ferea, cât îi stătea în putinţă, de veştile care l-ar fi putut întrista.

Odată cu începerea războiului, şi-a pus toată priceperea în slujba îndeplinirii misiunilor de luptă încredinţate. Remus Lepri era considerat un ofiţer destoinic şi excelent specialist în mine, întrucât executase numeroase baraje de mine. În timp ce se afla cu o echipă de minieri într-o pădure de lângă Olteniţa, în Ostrovul Mecica de pe Dunăre, i s-a încredinţat misiunea secretă de a instala un baraj de mine de-a curmezişul Dunării, având la dispoziţie 50 de mine tip “Rădulescu” (mine concepute şi construite în atelierele Marinei de locotenent-comandorul Constantin Rădulescu). Scopul instalării barajelor de mine de la Mecica era de a împiedica navele inamice să distrugă podul de la Flămânda, construit în perspectiva trecerii unor forţe române la sud de Dunăre, în spatele trupelor inamice care acţionau în Dobrogea.

După primirea acestui ordin, în ziua de 6 septembrie 1916, a scos minele din pădure şi le-a aşezat în cerc, chiar la liziera pădurii, urmnd ca barajul să fie instalat în timpul nopţii. La ora 12.20 p.m., în timp ce sergentul Iacob David şi soldaţii Cioroiu Enache, Cumpătă Nicolae Grecu Constantin şi Stancu Constantin, care făceau parte din echipa aflată sub comanda sa, executau ultimele vrificări şi legături necesare la mine, o mină a explodat prematur, provocând, prin simpatie, explozia în lanţ a celorlalte mine. În această explozie, şi-au pierdut viaţa atât locotenentul Remus Lepri, cât şi sergentul Iacob David, împreună cu cei patru soldaţi. Locotenentul împreună cu cei patru marinari care şi-au pierdut viaţa la Mecica au fost înmormântaţi, cu onorurile cuvenite unor eroi, în în curtea unei biserici din comuna Arsache, judeţul Vlaşca, în apropiere de Giurgiu.

Tatăl eroului, Giaccomo Lepri, a primit vestea morţii fiului său prin două scrisori expdiate, una de către comandantul Grupului de Vase Port-mine, locotenent-comandorul Constantin Rădulescu, iar cealaltă de comandantul său nemijlocit, locotentul Alexandru Gheorghiu.

În urma publicării în ziarul “Dimineaţa” a fotografiei locotenentului erou Remus Lepri, Giaccomo Lepri a trimis directorului ziarului, Constantin Mille, cele două scrisori, care au fost publicate în ziar sub titlul Moartea unui brav locotenent, Remus Lepri, din Marina Militară.

Aprecierile la adresa sa, conţinute de aceste scrisori, sunt unanime. În acest sens, locotenent-comandorul Constantin Rădulescu scria, la 14 septembrie, 1916 “A fost un excelent ofiţer de marină, cu o educaţie aleasă, şi un caracter desăvârşit. Pierderea lui este plânsă de toţi ofiţerii de marină, de la cel mai mic până la amiral. A murit făcându-şi datoria...căci a murit ca un erou.”. În acelaşi sprit, al recunoştinţei pentru jertfa camaradului de arme, locotenentul Gheorghiu menţiona în scrisoarea sa că a murit în “timpul serviciului pentru patrie”.

La puţin timp după moartea locotenentului Remus Lepri, fratele său mai mare, căpitanul de infanterie Romulus Lepri a împărtăşit aceeaşi soartă. Făcând parte din Divizia de la Cerna, comandată de generalul Ioan Dragalina, şi aflat în fruntea unei companii de mehedinţeni, a săvârşit minuni de vitejie pe câmpul de luptă, participând la luarea muntelui Alionului şi a Orşovei. La 14 octombrie 1916, în lupta de la Rasoviţa, a căzut eroic la datorie, lovit în piept de două gloanţe de mitralieră.

În anul 1931, cu un an înainte de moarte, tatăl celor doi eroi, Giaccomo Lepri, a reuşit să deshumeze osemintele celor doi fraţi şi să le ducă la Mausoleul Eroilor din Dobreta-Turnu Severin.

În semn de recunoştinţă pentru eroismul său, încă din timpul Primului Război Mondial, unui ponton de mine i s-a dat denumirea de “Lt. Lepri” iar, după război, la intrarea în serviciul Marinei Militare a celor patru canoniere din clasa “Chiffone”, una dintre ele a purtat numele său.

 

(Sursa: Comandor dr. Marian Moşneagu, Eroii Marinei Române, Editura Alpha MDN, Buzău, 2009)