• Sharebar

Portret de erou

%title

Locotenentul în rezervă Victor E. Ioachimovici, mort pentru Ţară la Turtucaia în Primul Război Mondial

Jertfele dureroase ale Primului R ăzboi Mondial au lăsat goluri adânci în inima societăţii româneşti. Eroul la care ne-am oprit în această lună, locotenentul în rezervă Victor E. Ioachimovici, se înscrie în galeria de onoare a miilor de tineri români care au pierit în războaie pentru apărarea ţării noastre. Parcurgând biografia acestuia, înţelegem că i-a fost destinat să aibă o existenţă exemplară: dacă nu ar fi pierit pe câmpul de luptă pentru înfăptuirea României Mari, ar fi avut, aproape sigur, o carieră de excepţie în avocatură având în vedere faptul că Ioachimovici obţinuse, cu mult înaintea vârstei de 30 de ani, diploma de doctor în drept la Universitatea din Paris.

Eroul nostru s-a născut la 24 februarie 1887, a participat la campania din Bulgaria din anul 1913 şi avea să piară în luptele de la Turtucaia de la începutul primei conflagraţii mondiale, unde a activat în Regimentul 36 „Vasile Lupu”. Misiunea acestuia era să apere sectorul I Staroselo – care alături de Sectorul II Daidâr şi de Sectorul III Antimovo – forma structura principală de rezistenţă a capului de pod de la Turtucaia.

Imediat după intrarea ţării noastre în război, în august 1916, Victor E. Ioachimovici îşi îmbrăţişează pentru ultima oară părinţii şi pleacă să lupte pe frontul de la graniţa cu Bulgaria unde condiţiile nu au fost deloc în favoarea armatei române: trupele noastre erau inferioare atât ca număr cât şi ca armament din dotare. În ziua fatală de 24 august când aripa morţii s-a abătut asupra Turtucaiei, silind-o la capitulare, când întregul regiment a fost capturat de inamic, viteazul locotenent Victor Ioachimovici, istovit de luptele grozave de la Staroselo, nemâncat şi nedormit de trei zile şi trei nopţi cade în mâna duşmanilor. Evident nu alege să se predea: îşi scoate revolverul în care mai rămăseseră două gloanţe şi cu faţa spre Bucureştii lui iubiţi, cu gândul la scumpii lui părinţi, îşi trage în piept ambele proiectile aruncându-se în braţele Dunării.

În memoria lui şi a camarazilor săi de luptă, toţi eroi fără morminte, avocatul Emil Ioachimovici, tatăl locotenetului căzut în apărarea sectorului Staroselo care a rezistat cel mai mult în efortul de apărare a Turtucaiei, a ridicat în Cimitirul Belu din Bucureşti, în anul 1929, un monument impresionant.

Monumentul, prin simbolistica sa, este un un exemplu şi un izvor de inspiraţie, atât pentru cultul eroilor cât şi pentru respectul pe care trebuie să îl manifestăm, în general, faţă de memoria morţilor noştri dragi cărora le datorăm devenirea noastră. Realizarea artistică de excepţie şi semnificaţia deosebită a acestui monument a determinat consiliul de redacţie al revistei România Eroică, editată de Societatea Cultul Eroilor în perioada interbelică, să îi dedice mai multe pagini într-un număr din anul 1930.

Articolul reţine, din povestirile familiei, cuvintele rostite de eroul locotenent Victor E. Ioachimovici atunci când s-a despărţit de cei dragi şi a plecat să împlinească destinul său şi al ţării.

 

„De va fi să fim împresuraţi eu n-am să mă predau” 

 

(Sursa: România Eroică, Supliment, 1930)