• Sharebar

Portret de erou

ECATERINA TEODOROIU - Eroina de la Jiu

 Pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, eroina noastră s-a născut la 16 ianuarie 1894, la Vădeni (astăzi parte a oraşului Târgu Jiu), judeţul Gorj şi a luptat în Primul Război Mondial.

Contribuţia sa iniţială la eforturile armatei române a constat în activitatea de infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, făcând parte din cohorta de cercetaşi “Domnul Tudor”. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toţi cercetaşii au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei, în rândurile lor aflându-se şi Ecaterina. Pierderea în luptă a fratelui ei, Nicolae a determinat-o pe Ecaterina să ia hotărârea de a lua calea frontului.

Bătălia de început la care a participat a prins-o în primele rânduri, iar încetul cu încetul a câştigat respectul camarazilor pentru dăruirea şi curajul ei. A parcurs traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi, unde a fost luată drept prizonieră şi dusă la Cărbuneşti, dar a reuşit să scape împuşcând santinela de pază. Revenind pe câmpul de bătălie este rănită uşor la picior, iar mai apoi un obuz îi fracturează tibia şi coapsa stângă. Pentru Ecaterina misiunea nu se încheiase încă, iar începutul anului 1917 o prinde cu rănile aproape vindecate, cu onoruri oferite de regele Ferdinand: Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, Ordinul „Virtutea Militară de război clasa a Il-a” şi cu dorinţa de a reveni în luptă.

 

La 22 august 1917, a avut loc bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Acţiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către armata română, iar în cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanţe în piept. Ultimele sale cuvinte, dar pline de însufleţire şi patriotism, au fost: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”

Iniţial a fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, dar în iunie 1921 osemintele sale au fost strămutate la Târgu Jiu în mormântul monument din centrul oraşului. Monumentul ridicat în cinstea Ecaterinei Teodoriu a fost creat de Miliţa Petraşcu sub forma unui sarcofag din piatră sculptat în basorelief .

Casa în care s-a născut Eroina de la Jiu există şi azi, în reşedinţa judeţului Gorj, şi găzduieşte muzeul dedicat tinerei luptătoare care a căzut pentru patrie în timpul Primului Război Mondial.

 

Pentru fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, copil sau adult, perseverenţa, hotărârea şi curajul Ecaterinei Teodoroiu sunt exemplu de atitudine atât de necesară şi astăzi în societatea românească.