Sinergia aspirațiilor de tanchiști

Într-o joi mohorâtă de primăvară, la Baza de Perfecţionare Tancuri şi Auto din Piteşti am dat peste plutonierul-major Stătioiu Marian Cristian, care se afla în faţa unui pluton de tineri în salopete negre, uniformă specifică pentru mânuitorii „bestiilor” blindate de luptă pe şenile. Este instructor la catedra Instruire tancuri şi poartă în spate o carieră începută acum 25 de ani, când, în urma absolvirii celor doi ani de şcoală, a primit primul grad de subofiţer, în anul 2000. Acum, împreună cu colegii lui instruieşte tanchiştii de mâine din Forţele Terestre, care provin din toate categoriile de personal, de la viitorii ofiţeri, până la cei mai noi soldaţi.

Elevii ce ascultau cu atenţie cunoştinţele transmise de către instructorul lor fac parte din programul PSP (Programul de studii postliceale, cu durata de 1 an), care are scopul de a forma subofiţeri cu competenţe esenţiale de luptător şi lider de nivel echipă/grupă, echipaj, piesă/instalaţie de lansare, elevii aflându-se în perioada pregătirii de specialitate.

După mai bine de două luni de când se află la baza de perfecţionare, aceştia au parcurs toată programa de cunoaştere tanc, la cele trei tipuri aflate în înzestrarea armatei române: T-55, TR-85, TR-85 M1 „Bizonul”, atât partea teoretică, cât şi practică. De asemenea, au executat trageri de instrucţie cu muniţie reală cu ţeavă introdusă cu un cartuş de 14,5 mm, cu mitraliera antiaeriană DŞKM de 12,7 mm şi cu mitraliera PKT 7,62 mm, în Poligonul Bascov.

 „În această perioadă desfăşurăm cu elevii partea de cunoaştere a tehnicii blindate din înzestrarea Armatei României, conducere blindate, instrucţia tragerii cu armamentul de pe tanc, instrucţie tactică şi metodică. Încercăm să-i pregătim cât mai bine pentru provocările care vor veni odată cu trecerea în rândul cadrelor militare şi repartiţia la unităţi, acolo unde vor avea şi trageri de luptă reale, cu proiectil de 100 mm. În această serie avem câţiva soldaţi şi gradaţi profesionişti veniţi de la batalioanele de tancuri, foarte bine pregătiţi. Le-am şi transmis că ne bazăm pe cunoştinţele lor, pentru a-şi ajuta colegii veniţi din viaţa civilă să se acomodeze cât mai bine cu tehnica de luptă” – spune plutonierul-major Stătioiu.

Când vorbeşte de începuturile carierei sale, amintirile îl poartă la batalionul de tancuri de la Turda. După doi ani, gândurile l-au îndemnat însă să se mute mai aproape de familia care se afla în garnizoana Râmnicu Vâlcea. Astfel, a ajuns la Piteşti, unde deserveşte aceeaşi unitate, de 23 de ani. A fost comandant de tanc, în perioada când armata era obligatorie, iar apoi instructor, din 2005 până astăzi, cu o mică trecere de un an, între 2019 – 2020, la o unitate de geniu din Râmnicu Vâlcea. Aproape jumătate din viaţă şi-a dedicat-o pregătirii militarilor care au trecut prin baza de perfecţionare şi toată această perioadă o descrie printr-o frază simplă: „Mi-a plăcut să lucrez cu omul şi poate că asta a fost menirea mea”.

Tinerilor care i-au trecut prin mâini le-a spus mereu că „Arma Tancuri este o armă grea, frumoasă când o priveşti din afară, puţin murdară, dar care are un farmec aparte, ce pe mine m-a ţinut mereu aproape de ea”.

Această concluzie aveam s-o descopăr şi mai departe, la tinerii ucenici cu care am stat de vorbă, pentru a afla câte ceva din tainele lor, profesionale şi personale.

Elevul Soare Cosmin a luat contact cu viaţa cazonă în 2019 ca soldat gradat profesionist la Batalionul 912 Tancuri „Scythia Minor”, iar Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre a început-o anul trecut, cu gradul de fruntaş în buzunar. Şi-a ales arma Tancuri pentru că, deşi i se părea mai grea şi mai provocatoare, era cea mai potrivită pentru aptitudinile sale fizice.

„Senzaţiile pe care le trăieşti când pleacă lovitura de 100 mm sunt de nedescris. Eu conştientizez că responsabilităţile vor fi altele după ce voi termina, iar asta mă motivează. Îmi place să am oameni în subordine, să-i coodonez cât de bine pot şi să-i învăţ ceea ce ştiu, partea de leadership mă atrage foarte mult. Am ocupat mai multe funcţii cât timp am stat la batalion, deci aveam o bază foarte solidă. Aici, însă, m-am instruit ca să ajung comandant de tanc”  – spune Cosmin.

I-ar plăcea să se întoarcă în aceeaşi unitate de unde a plecat, unde îl aşteaptă foştii colegi, dar şi familia. Armata l-a responsabilizat foarte mult, l-a învăţat să facă lucruri de unul singur şi ar recomanda cât mai multor tineri să urmeze această cale, despre care spune că l-a determinat să devină o variantă mai bună a sa.

Eleva fruntaş Mărcuşanu Ana nu a mai lucrat în armată şi spune că până acum îi place specializarea aleasă, mecanica şi tancul în general. „A fost greu la început şi am făcut eforturi foarte mari. A trebuit să mă adaptez la disciplina militară, care îmi era o necunoscută. Eu m-am înscris singură, fără să îmi anunţ familia, dar după ce le-am spus, m-au susţinut necondiţionat” – povesteşte Ana.

La prima tragere cu armamentul de infanterie a avut emoţii şi nu s-a bucurat pe deplin de experienţă. Spune că, deşi este din Argeş, i-ar plăcea să ajungă la batalionul de la Mutfatlar. O schimbare de mediu pe care o vede cu ochi buni, prin prisma tinereţii. Are 20 de ani, trei fraţi mai mici, care o privesc ca pe un model, pe care îi vede mai rar acum şi cărora încearcă să le explice ce este armata cu adevărat. Totodată, este şi studentă în anul II la Facultatea de Drept, lucru făcut în paralel cu şcoala de subofiţeri, activitate solicitantă care nu îi înlesneşte deloc gestionarea timpului, însă aceste aspecte trec mai uşor atunci când ai de partea ta o vârstă fragedă.

Următorul elev care a trecut prin scurtul interogatoriu a fost Boeru Răzvan, militar cu doi ani de experienţă acumulaţi în specializarea Poliţie Militară, la Braşov şi Cincu. Împreună cu alţi colegi s-au hotărât să evolueze în carieră şi astfel a ajuns pretendent la gradul de sergent. „Când a trebuit să ne alegem opţiunile, am văzut arma Tancuri şi mi-a surâs ideea, mi-a făcut cu ochiul. Mi-am spus că e o provocare nouă şi sigur mi-ar plăcea, aşa că sunt astăzi aici, desluşind enigmele giganţilor de oţel. Când vezi un tanc de la distanţă, poate nu îţi pare aşa de mare, dar poate fi foarte intimidant. M-am întrebat dacă aş putea să-l stăpânesc, să-l controlez. Sub coordonarea instructorilor şi a colegilor, care au venit din batalioane de specialitate, reuşim ceea ce credeam în urmă cu ceva timp că este imposibil” – spune Răzvan.

Primul impact cu şcoala a fost unul cunoscut; rutina zilnică, începută în creierii dimineţii cu înviorarea şi terminată seara, după un program intens de pregătire militară, nu îi era străină. După această perioadă, ajuns la baza de perfecţionare lucrurile s-au mai compactat, cerinţele s-au schimbat şi elementele de noutate i-au dat un suflu nou. Nu s-ar fi văzut făcând altceva, vorbe pe care le aud tot mai des la tinerii militari, aspect ce mă face să mă gândesc la faptul că meseria asta, a armelor, încă mai este vocaţională şi, pe lângă aspectul financiar, au ajuns să primeze şi alte lucruri, ce ţin de nevoia de evoluţie în viaţă, de a motiva anumite caracteristici pe care le ai şi nu ai şti cum altfel să le explici.

La final, spune că Batalionul 814 Tancuri „Mihai Vodă” din Turda ar fi o opţiune bună după absolvire, mai ales că este mai aproape de casă. De asemenea, crede că oamenii sunt diferiţi, unii fiind făcuţi pentru armată, iar alţii pentru meserii la fel de importante: „Am foşti colegi de liceu care sunt ingineri, sau care sunt poliţişti. Fiecare are drumul lui în viaţă şi socotesc că cel mai important este să ţi-l găseşti. În ceea ce mă priveşte, sunt mulţumit cu alegerea carierei militare”.

Eleva Lungu Mihaela are 26 de ani şi este la origine argeşeancă. Spune că a vrut dintotdeauna să încerce să vină în armată, doar că i-a lipsit curajul. Până când să facă pasul acesta, a terminat Şcoala Postliceală de Sanitari, a făcut un an de zile voluntariat în spital şi a avut mai multe job-uri, de la McDonald´s, până la o firmă de pompe funebre, dar simţea că pe nicăieri nu îşi va putea găsi locul.

„De când port haina militară, am descoperit că ambiţia şi perseverenţa sunt nişte veleităţi pe care nu ştiam că le am atât de dezvoltate. Mai mult, niciodată nu am crezut despre mine că pot fi o persoană sportivă, dar mă descurc bine. Acum nimic nu mi se mai pare imposibil. Totuşi, la început mi-a fost greu. Am şi un copil de trei ani, iar când m-am trezit aici, ştiind că o să-l văd doar la sfârşit de săptămână, nu a fost deloc uşor. Cu timpul, datorită instructorilor şi colegilor, m-am acomodat şi cu gândul acesta” – povesteşte Mihaela.

Spune că prima tragere cu armamentul de infanterie nu o să o uite niciodată, senzaţiile trăite, conştientizarea faptului că face lucruri pe care nu multă lume are posibilitatea şi curajul să le facă, toate astea i-au întărit credinţa că este mai puternică decât îşi imagina vreodată. Pentru ea, ca viitor subofiţer, este foarte important ca, pe lângă fermitatea impusă, să ai şi diplomaţia de a asculta şi opiniile subordonaţilor. Totodată, vede că, zi de zi, are în faţă modele de urmat printre subofiţerii instructori, cărora le poartă respect pentru că ştiu ceea ce fac, îi ajută şi îi înţeleg.

Ultima persoană cu care am stat de vorbă a fost eleva Buzoi Andreea Maria, o tânără ambiţioasă şi jovială de 20 de ani, din Piteşti. Înainte să facă demersurile pentru a se înscrie la programul PSP s-a consultat cu o prietenă, de asemenea tanchistă, şi s-a documentat temeinic. Nu voia să ia o decizie pripită şi avea nevoie de toate informaţiile disponibile.

„Am fost singura fată din pluton. La început a fost puţin mai greu, dar m-am obişnuit şi cu oamenii, şi cu trezitul de dimineaţă, şi cu rigorile şcolii. Sincer spun că nu mi-am imaginat vreodată că o să pot să trag cu arma. Mi-a plăcut foarte mult instrucţia de front şi tragerile, mirosul prafului de puşcă împrăştiat în aer, sentimentul că fac ceva nou, toate astea îţi produc o stare sufletească de mândrie” – îşi aminteşte Andreea Maria.

Chiar dacă s-a speriat puţin când a stat prima dată lângă un tanc, prin prisma diferenţei de gabarit între o persoană şi colosul de metal, acum îi place foarte mult. Se vede a fi un bun lider, ce poate aduna laolaltă oamenii şi îi place lucrul în echipă. Ştie că fiecare în parte are locul lui bine stabilit şi, ca treaba să funcţioneze, este nevoie ca toţi să lucreze cât mai integrat.

Instructorii din Baza de Perfecţionare Tancuri şi Auto de la Piteşti au sarcina de a-i învăţa, dar multe lucruri se acumulează doar dacă dorinţa de asimilare este pe măsura aşteptărilor. Să ştii să asculţi, să pui întrebări pertinente, să disloci cantităţi apreciabile din timpul tău liber, pentru a te pregăti corespunzător. Toate astea sunt linii trasate nu de instructori, ci de elevii care trebuie să se încadreze într-o sinergie a lucrurilor în care, şi unii şi alţii, sunt de aceeaşi parte a subiectului. Barierele dintre instructori şi elevi nu există, iar apropierea se produce firesc, de la tinerii învăţăcei către instructorii cu experienţă militară, poate chiar mai multă decât anii de viaţă ai unora dintre viitorii tanchişti.