„În apă nu intră o femeie sau un bărbat, un cadru militar sau un soldat. În apă intră întotdeauna o echipă”

M.m. II Roxana CHIHAIA: „În apă nu intră o femeie sau un bărbat, un cadru militar sau un soldat. În apă intră întotdeauna o echipă”
 
La începutul anului 2022, maistru militar clasa a II-a Roxana Chihaia a devenit prima femeie scafandru militar care a făcut parte dintr-o echipă de boarding, într-o misiune internațională a Forțelor Navale Române, marcând astfel o premieră în istoria maiștrilor militari de marină. M.m. cls. a II-a Roxana Chihaia a absolvit Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale în anul 2008 ca șefă de promoție. Și-a început cariera în cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri, unde activează de 14 ani ca scafandru aeropurtat. Povestea evoluției sale în carieră poate servi drept exemplu oricărei tinere cu suficient curaj pentru a-și depăși limita și condițiile. „Scafandreria – spune mm II Chihaia – a fost, la momentul acela, cea mai bună alegere profesională a mea, fiindcă din acel punct orizontul meu s-a extins considerabil, iar oportunitățile de avansare în carieră au devenit mult mai numeroase”.
 
Ce v-a determinat să optați pentru o carieră militară și de ce ați ales Forțele Navale Române?
Decizia de a urma o carieră militară pot spune că am luat-o la vârsta de 15 ani, când am ales să urmez un liceu militar, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Decizia următoare de a alege să fac parte din Forțele Navale Române cred că a fost una firească, întrucât mi-au plăcut și m-au fascinat de mic copil marea și întinderile de apă.
 
Cum a decurs pentru dumneavoastră adaptarea la un mediu, un sistem, care până nu de mult, fusese rezervat exclusiv bărbaților?
Consider că sunt o persoană care se acomodează destul de ușor în orice mediu nou. În ceea ce privește sistemul militar, cred că am luat totul ca atare. Am considerat toate regulile și regulamentele ca fiind normale; mi-am asumat faptul că alegerea de a face parte din acest sistem a fost doar a mea; nu m-am gândit niciodată că eu sunt femeie și că ar trebui să fac lucrurile diferit de colegii mei bărbați – mereu am considerat că suntem camarazi, că trebuie să muncim cot la cot și să ne ajutăm reciproc.
 
Ați absolvit Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale în anul 2008, ca șefă de promoție. Unde ați ales repartiție după absolvire?
La finalul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale am ales să fiu repartizată la Remorcherul Maritim de Salvare și Intervenție „Grozavul”, navă care făcea la acea vreme parte din Divizionul 175 Nave Scafandri.
 
La vremea la care dumneavoastră v-ați început cariera, marina militară încă își adapta specificul capabilităților pentru a acomoda și militari femei. Ce vă aduceți aminte despre condițiile din marină de la acea vreme pentru femei? Ce provocări ați avut de înfruntat?
Nu am simțit prea multe schimbări de-a lungul timpului în ceea ce privește condițiile de trai de la bordul navelor. Pot să spun că am avut mereu parte de condiții decente. Consider că, întrucât nu am intrat în Forțele Navale cu preconcepții și am căutat să mă adaptez mereu, nu am avut parte de provocări pe această linie.
 
În anul în care Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale aniversează 125 de ani de existență, dumneavoastră ați setat o un reper în istoria maiștrilor militari de marină. Ați devenit prima femeie maistru militar și prima femeie scafandru de luptă care a făcut parte din echipa de boarding a unei nave militare românești, într-o misiune internațională. Aș vrea să ne povestiți cum ați ales să vă reconfigurați cariera și să deveniți scafandru militar, ce a însemnat pentru dvs acest pas profesional, sunt femeile la fel de potrivite ca bărbații pentru scafandrerie? Ce a însemnat pentru dvs această realizare din timpul misiunii cu PMn 274?
Înainte de a vă răspunde la aceste întrebări, țin să precizez în primul rând că am încadrat o funcție de scafandru de luptă în cadrul echipei de boarding pe timpul misiunii sub egida UE la bordul PMn274. În al doilea rând menționez că mai am de urmat un curs pentru obținerea atestării de „scafandru de luptă”. Deci, pentru a clarifica totul, sunt brevetată scafandru militar și sunt încadrată în prezent la Secția Scafandri de Luptă de Incursiune.
Ideea de a deveni scafandru mi-a venit încă din adolescență, din timpul liceului. După finalizarea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, am avut oportunitatea de a opta pentru o funcție la bordul unei nave din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri. Aici am avut ocazia de a cunoaște îndeaproape oamenii care făceau ceea ce eu doar visam și am realizat că aș putea face și eu parte din „familia scafandrilor”. Odată cu ivirea posibilității de a face cursul de inițiere scafandru, am participat la probele de selecție, am fost admisă, am urmat și am absolvit cursul. După finalizarea acestui curs, consider că mi s-a deschis o nouă ușă cu mult mai multe oportunități.
În ceea ce privește femeile și bărbații în domeniul scafandreriei, vă pot spune că, din punctul meu de vedere, femeile și bărbații se completează reciproc. În apă nu intră o femeie sau un bărbat, un cadru militar sau un soldat. În apă intră întotdeauna o echipă!
Faptul că am fost desemnată să particip la misiunea EUNAVFOR MED IRINI la bordul PMn 274 a fost pentru mine o mare onoare și o realizare personală deosebită. Am avut foarte multe lucruri noi de învățat și mi-am demonstrat mie că sunt o persoană puternică.
 
Ce tip de acțiuni presupun misiunile pe care le desfășurați dumneavoastră în prezent?
În prezent execut misiuni care presupun activități de scufundare, parașutare alpinism și VBSS (Visit, Board, Search and Seizure).
 
Cum a arătat cea mai provocatoare misiune pe care ați executat-o până acum sau care a fost cel mai greu moment al carierei dumneavoastră de scafandru?
Cel mai dificil moment din cariera mea de scafandru consider că l-am trăit pe timpul unei scufundări la adâncimea de 40m. Am ajuns pe fundul mării, iar la scurt timp am simțit că mă cuprinde o stare de moleșeală... o somnolență foarte greu de stăpânit. Era narcoza azotului sau așa-numita „beția adâncurilor”. Am făcut semn colegilor că nu mă simt bine și am început să urcăm ușor. Cu cât ne apropiam mai mult de suprafață, cu atât mă cuprindea o durere tot mai mare de cap și o stare de vomă. Am dus o luptă acerbă cu mine ca să-mi stăpânesc nevoia de a ieși cât mai repede la suprafață și de a nu adormi în apă... mai ales pe timpul palierelor de decompresie. În final, am ajuns cu bine la suprafață, datorită cunoștințelor dobândite în cadrul cursului de inițiere (știam că dacă nu am răbdare și ies prea repede la suprafață voi suferi mult mai mult), datorită voinței mele, dar mai ales datorită colegilor alături de care am intrat în apă – colegi care m-au ajutat să-mi păstrez calmul și care, prin privirea lor, îmi transmiteau încrederea că vom ajunge împreună, cu bine la suprafață.
 
Din discuțiile pe care le-am purtat de-a lungul vremii cu scafandrii de luptă am dedus faptul că această profesie are oarecum termen de valabilitate. Vine o vreme când vrei, nu vrei, trebuie să renunți la scufundări. Pentru mulți, după o viață petrecută explorând adâncurile, această etapă este cea mai grea și coincide, de multe ori, cu trecerea în rezervă. Dvs. cum vă vedeți mai departe evoluția în carieră până când va veni momentul trecerii în rezervă?
Iubesc ceea ce fac acum, îmi place mult colectivul din care fac parte, iar în momentul de față nu mă pot vedea în viitor altundeva decât la Secția Scafandri de Luptă de Incursiune. Ceea ce vă pot spune este că eu încerc în permanență să acumulez cât mai multe cunoștințe și să particip la cât mai multe misiuni naționale și internaționale. Nu îmi place să mă gândesc prea departe în timp, deoarece îmi pare foarte demoralizant momentul în care nu voi mai putea face ceea ce fac în prezent, fiind conștientă de consecințele scafandreriei asupra sănătății fizice. Nu-mi este deloc ușor să văd un coleg scafandru care trece în rezervă pe caz de boală sau care se mută pe alte funcții din cauza inaptitudinii medicale pentru lucru în mediul hiperbar.
 
Aveți deja o experiență vastă Forțele Navale Române. Cum ați aprecia că evoluează lucrurile în ceea ce privește egalitatea de șanse între cadrele militare femei și bărbați?
În ceea ce privește egalitatea de șanse dintre femeile și bărbații din Forțele Navale, apreciez că lucrurile evoluează în direcția potrivită.  Eu personal, în anul 2006 nu am fost admisă la Facultatea de Marină Militară din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân din cauza limitării numărului de locuri pentru fete la 3 (aceeași diferențiere în funcție de gen era și la admiterea în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”), deși am avut medie de admitere mai mare decât alți candidați băieți, situație care nu mai există în momentul de față. În prezent, nu mai se mai face o limitare a numărului de locuri pentru fete, astfel putând fi aleși cei mai buni candidați, indiferent de sex.
De la an la an, cariera militară pare să devină tot mai atractivă pentru fete. Multe dintre ele dau dovadă de mai multă tenacitate și ambiție decât băieții, uneori. Avem deja destule tinere care îmbracă uniforma militară și care își doresc să urmeze cursurile de scafandru. Ce recomandări ați face astăzi unei tinere care își dorește să vă calce pe urme?
Eu i-aș recomanda cu multă căldură să aibă încredere deplină în puterile ei, să muncească din greu pentru scopul său, să-și depășească limitele și să nu lase timpul să treacă.
În viață orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat și ești dispus să muncești cât este nevoie pentru visul tău!
 
Foto: Forțele Navale Române