Pagini de jurnal de tabără ale vladimireștilor claselor a XI-a

Andra Moraru și Gabriela Mihai · 17.06.2022
Încărcați de emoțiile încheierii anului școlar, am plecat către Brașov, mai precis Tărlungeni, sperând că vom învăța lucruri inedite și vom petrece clipe minunate împreună.
 
În cea de-a doua zi, chiar de la deșteptare ne-am putut bucura de peisajul feeric de munte, pe care l-am putut admira în drumeția desfășurată cu un instructor superior al Academiei Forțelor Aeriene. Scopul drumeției nu a fost acela de a cunoaște locul, ci, în special, de a ne familiariza cu viața de student și de militar. Ni s-au prezentat tehnici de supraviețuire, ce trebuie să purtăm cu noi în cadrul unei drumeții, dar și ce trebuie să cunoaștem în aceste situații.




 
A doua pagină de jurnal de tabără al vladimireștilor claselor a XI-a
 
A doua zi petrecută în Tabăra de la Tărlungeni ne-a creionat o perspectivă asupra supraviețuirii în sălbăticie, având doar strictul necesar.
Ceea ce ne-a încântat a fost prezentarea domnului locotenent-colonel Slăniceanu despre tehnici de autoapărare, echipamentul indispensabil al unui militar aflat în misiune și noțiuni de alpinism, într-o manieră captivantă.
Domnul maior Bălău ne-a instruit în domeniul orientării în spațiu, descriindu-ne diversele metode de a stabili punctele cardinale.
Pentru prima oară aflăm ce înseamnă cu adevărat să înfrunți greutățile traiului în natură. Această zi a fost presărată cu amintiri de neuitat, învățând să ne adaptăm atât condițiilor meteorologice montane, care ne-au dat bătăi de cap, cât și să nu cedezi în fața dificultăților aduse de terenul din această zonă.


 
 
O nouă zi în tabără, o nouă aventură pentru elevii militari ai claselor a XI-a
 
Duminică fiind, am desfășurat un altfel de program, care să fie relaxant și să dezvolte spiritul de echipă. Încă de dimineață am organizat activități sportive, jocul preferat de toți fiind voleiul. Acesta necesită mai mult decât forță și putere, formând diverse deprinderi, precum dexteritatea, reflexele rapide și, nu în ultimul rând, concentrarea și abilitatea. Nu putea să lipsească din orarul nostru pamporea, un dans reprezentativ pentru compania noastră, care ocupă un loc special în inimile noastre.
Seara a fost cu adevărat specială. Deși au căzut câteva picături de ploaie pe parcursul zilei, vremea a ținut cu noi și am făcut un foc de tabără. Încărcați de emoții, am cântat cu toții în jurul focului melodii celebre și am depănat amintiri, alături de cadrele militare și personalul taberei.
 
A fost un moment de neuitat, acestea fiind clipele în care ne-am simțit mai uniți ca niciodată. A fost cu atât mai special, întrucât toată lumea a participat la organizarea sa.
Această zi și-a lăsat profund amprenta în inimile noastre.
 
 
Am trecut și de cea de-a patra zi presărată cu activități din tabăra din Tărlungeni.
 
Dis-de-dimineață, ne-am îndreptat către Centrul 42 Comunicații și Informatică de Sprijin din Râșnov, unde cei interesați de această armă au avut prilejul de a afla mai multe amănunte, sub aripa cadrelor militare care ne-au prezentat echipamentele și tehnicile utilizate de Armata României în acest domeniu.
Următoarea oprire a fost la Cetatea din Râșnov, unde ne-am bucurat de un peisaj desprins din tablouri, la capătul unui drum anevoios.
A meritat fiecare clipă în care simțeam că o să cedăm. Fiind ultima seară aici, ne-am bucurat de momentele petrecute împreună, rememorând amintirile pe care ni le-am făcut timp de 3 ani și discutând despre viitorul încă necunoscut, ce ne așteaptă.





Foto: Andrei Văcălie