Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” pe locul I la Olimpiada sportului militar liceal

Grațiela Mihăescu · 24.05.2022
Cele mai bune echipe sportive din colegiile naționale militare au participat, în perioada 19-23 mai 2022, la cea mai așteptată competiție din învățământul preuniversitar militar „Olimpiada sportului militar liceal”, organizată de Biroul Educație Fizică și Sport din Statul Major al Apărării.
          Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” a fost gazda celei de-a doua etape a acestei competiții de tradiție, cunoscută și sub numele de „Spartachiada”,  în care liceenii militari și-au pus în valoare, individual și la nivel de echipă,  calitățile și aptitudinile sportive, în cele șapte discipline: atletism, tenis de masă, baschet, handbal, volei (masculin și feminin), tir și triatlon ca probe aplicativ-militare.
Ca fiecare ediție și aceasta are istoria ei, una foarte frumoasă, cu elevi foarte bine pregătiți, cu răsturnări de situație, cu lacrimi de fericire, dar și de tristețe, cu foarte multe prietenii legate și cu speranțe pentru noi performanțe la următoarea întâlnire.
Au fost patru zile intense, cu emoții la cote incandescente, cu confruntări sportive care au atins de multe ori cel mai înalt nivel, cu dăruire de joc, dorință de victorie, angajament total din partea loturilor participante, cu galerii care și-au susținut frenetic colegii. Fiecare a dat tot ce a avut mai bun pentru a contribui la reușita echipei.
          Cum orice întrecere are un câștigător, anul acesta Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acest rezultat de excepție a venit în urma rezultatelor deosebite obținute de sportivii de la Breaza, atât în prima etapă, desfășurată la Câmpulung-Moldovenesc, cât și în cea de-a doua.
Încurajați pe tot parcursul competiției de colegi, cadre militare, profesori, părinți, antrenori, foști absolvenți, cantemiriștii au prins aripi și au crezut în șansa lor fără încetare. Sunt campionii ediției 2022, una poleită cu aur, și ne mândrim cu ei.
Momentul înmânării premiilor a fost unul plin de emoție pentru toți participanții.
Clasament general:
Locul I - Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”;
Locul II - Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”;
Locul II - Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”;
Locul IV - Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”;
Locul V - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.
Festivitatea de premiere a avut loc luni, 23 mai 2022, începând cu orele 14.00, în prezența șefului Direcției Structuri și Planificarea Înzestrării, general de brigadă Gheorghe Dima.
La activitate, alături de comitetul de organizare s-au aflat comandanții sau locțiitorii colegiilor naționale militare, competitorii, personalul colegiului și invitați.
După primirea raportului și trecerea în revistă a efectivelor participante, performerii sportivi, profesorii de educație fizică și antrenorii au fost nominalizați, felicitați, aplaudați și recompensați cu medalii, cupe și diplome.
La final, s-au înmânat din partea organizatorilor și a gazdelor plachete reprezentative și diplome de merit personalităților prezente la eveniment și a fost declarată închisă Olimpiada sportului militar liceal, ediția Breaza 2022.
În încheierea evenimentului, loturile reprezentative ale celor cinci colegii naționale militare au prezentat onorul pentru oficialități.
Cu toții au spus că a fost o ediție foarte reușită și că s-au bucurat de cele mai bune condiții de cazare, hrănire și concurs.
Felicitări tuturor competitorilor și mult succes în continuare!
           
Text: Grațiela Mihăescu
Foto: Grațiela Mihăescu, Antonio Badea