Sincer, eu am venit în armată pentru siguranța locului de muncă...

Adevărul e că e greu să te integrezi în primele zile. Sunt toţi colegi de ani de zile, se cunosc între ei foarte bine, sunt o echipă şi au trecut prin bine și rău împreună. Așa că, la început, eşti singur. Toți te analizează și te încearcă "să vadă din ce ești făcut". E normal, vor să vadă dacă ești de încredere, dacă ai spirit de camaderie, dacă ai înțeles unde ai venit.

Oricât de indiferent ai fi, te prinde. Băieții sunt toți plini de viață şi au multe de povestit. E de ajuns să asiști la o discuție din timpul întreținerii armamentului sau din pauzele de ţigară să iti dorești să faci parte din "gașca" lor. Felul în care se înţeleg din priviri, felul în care trec peste toate greutățile împreună, fie că e vorba de un exercițiu complicat, fie de o misiune într-un teatru de operații, de o înmormântare, o nuntă sau o activitate umanitară... Sunt toți prezenți, sunt toţi uniți. E uimitor. Nu vrei decât să devii unul din ei.

E doar un loc de muncă, în primele zile, dar devine încet, încet a doua casă. O casă din foi de cort și cu foc de tabără dar, o casă. Trebuie doar să înțelegi unde ai venit!

Foto: Bogdan Pantilimon