Am onoarea să vă salut!

Cristina Sîmbeteanu · 26.04.2021
Am onoarea să vă salut! Sunt elev fruntaș Auraș Muscă, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și mă adresez vouă, celor care vă doriți să urmați o carieră militară și care urmăriți cu interes postările de pe această pagină și care vă imaginați cum veți arăta și voi în ținuta de instrucție, cu numele vostru brodat în partea dreaptă și cu tricolorul aproape de inimă. Mă mai adresez și vouă, părinți sau bunici care obișnuiți să citiți rândurile noastre cu ardoare.
 
Să vă spun un pic din povestea mea, ce cred eu că mă definește. Sunt din Buzău și tot acolo am absolvit Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter”. Am practicat timp de zece ani sport de performanță, lupte libere, mai exact.  Am ales acest sport pentru că întotdeauna mi-a plăcut să obțin ceea ce am considerat că merit, este în firea mea să caut să devin o versiune din ce în ce mai bună a mea. Pentru asta am înțeles încă de copil că este nevoie să lucrez la aptitudinile și calitățile mele și că singura persoană cu care sunt în competiție sunt eu, cel de ieri. Așa am ajuns să privesc obstacolele pe care viața mi le așează în cale printr-o lentilă aparte. Nu există situații fără ieșire sau probleme fără soluții. Tipul acesta de gândire m-a orientat către cariera militară, iar fascinația mea pentru mare mi-a nuanțat opțiunea. Mi-am dorit foarte mult să ajung marinar militar, iar în mai puțin de un an și jumătate numele meu va fi precedat de atributul de maistru militar de marină.  
 
Majoritatea dintre voi, cei care citiți gândurile noastre așternute aici vreți să știți cum a fost trecerea de la viața de civil la cea de elev militar. Pentru mine acomodarea cu sistemul militar nu a fost nici pe departe grea. Oarecum caracteristicile ei făceau deja parte din stilul meu de viață, participând la diferite concursuri sportive, fiind plecat de acasă cu lotul național de lupte libere al României. Și pentru că am menționat asta, cred că sportul și performanțele pe care le-am obținut au trezit în mine spiritul patriotic. Uniforma de militar și jurământul militar au venit să confințească devotamentul meu deja conturat față de România.
 
Ca sportiv, dar și ca militar, petreci destul timp departe de familie, iar în ciuda aparențelor dorul de casă și dragostea față de cei dragi rămân la fel de nemărginite, însă tot ele devin și sursa ta ambiție și putere interioară. 
 
Uneori mă gândesc că nu eu am ales ținuta de marinar militar, ci ea m-a ales pe mine. De mic m-a fascinat într-un mod inexplicabil. Buzoian fiind,  n-am avut, ca în cazul altora, marea care să-și aștearnă valurile la picioarele mele ori de câte ori mi-aș fi dorit, am tânjit după ea în fiecare vacanță de vară. Acum visul este realitate și cred că așa cum eu am reușit, poți și tu.
 
În fiecare dimineață, la ora 08:00, marinarii ridică pavilionul la catarg pe acordurile imnului național. Așezat în formație, în poziția de drepți, rememorez în fiecare zi momentele în care urcam pe treptele podiumului pentru a-mi primi medalia câștigată prin sport, privind cum în fața mea se înalță drapelul României pe acordurile imnului „Deșteaptă-te, române!”
 
Foto: Cristina Sîmbeteanu