Campanie caritabilă

Radu Petroșel · 28.09.2020
Plutonierul adjutant Dumitru Petre, subofițerul responsabil cu pregătirea fizică a personalului Centrului de Perfecționare Geniu și EOD ,,Panait Donici”, și-a îndeplinit misiunea cu succes. Camaradul nostru a participat în perioada 19-20 septembrie, împreună cu echipa Trail Ghost Vâlcea la ultramaratonul ,,Autism 24 h”, care s-a desfășurat pe faleza râului Olt, între catedrală și barajul din Ostroveni.  

După cele 24 de ore de alergat, Mituș, cum îi spun prietenii, s-a clasat pe locul 19 în clasamentul individual general dintr-un total de 860 de alergători, iar în cadrul echipei Trail Ghost Vâlcea a avut cei mai mulți kilometri alergați, mai exact 151,2 km.

Mesajul colegului nostru Dumitru Petre la finalul competiției a fost următorul: ,,În primul rând doresc să-i mulțumesc familiei care m-a susținut în realizarea proiectului meu, cât și întregii echipe Trail Ghost Vâlcea, iar celor care m-au pus să alerg cumpărând kilometri le sunt sincer recunoscător. Sunt fericit că am reușit să alerg peste 150 de kilometri în cele 24 de ore, depășindu-mi obiectivul propus. În urma acestei campanii caritabile, echipa Trail Ghost Vâlcea, a reușit să strângă peste douăzeci și patru de mii de lei, bani care vor aduce un strop de bine pentru copiii cu autism. Nu în ultimul rând, doresc să le mulțumesc tuturor colegilor care m-au susținut atât în timpul antrenamentelor, cât și în ziua concursului și îi provoc ca anul viitor să participe împreună cu mine la această campanie caritabilă.”

Felicitări Petre! Suntem mândri că ești colegul nostru.