Provocarea MEDEVAC

Mirela Vîță · 21.08.2020
Provocarea MEDEVAC
MEDEVAC, MEDEVAC, MEDEVAC... răsună primul mesaj în stație, în vacarmul din sala de mese. Stăm la rând, pregătiți pentru masa de prânz. În fața mea, câteva persoane, urechi ciulite.  MEDEVAC, MEDEVAC, MEDEVAC...! confirmă și cel de-al doilea mesaj. Mă întorc instinctiv și o iau la fugă către Centrul de Operații. Cineva, în mijlocul deșertului, suferind, scrutează orizontul după deja bine cunoscutul zgomot al elicopterului românesc.


Ce fel mai potrivit de a sărbători astăzi Ziua Medicinei Militare decât prin a știi că ieri ai fost implicat în mod direct la salvarea unor vieți?
Din luna octombrie a anului trecut, România sprijină ONU în asistarea Guvernului Republicii Mali pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului de Pace, protecția civililor și împiedicarea reîntoarcerii elementelor armate ostile în zonele populate. Detașamentul românesc din Mali execută, sub egida ONU, misiuni de evacuare medicală MEDEVAC/CASEVAC, transport trupe și materiale, patrulare și cercetare aeriană și misiuni de observare.
Ieri în jurul orei 16.00 (ora României), tura de serviciu a detașamentului Carpathian Pumas a fost alertată pentru executarea unei noi misiuni MEDEVAC, pentru a prelua patru militari ONU aflați în teren.
În cel mai scurt timp după primirea aprobărilor, un elicopter IAR-330 L-RM, în configurație MEDEVAC, a decolat către locul indicat. Din tura de serviciu disponibilă permanent pentru executarea misiunilor de evacuare medicală aeriană face parte o echipa medicală formată dintr-un doctor cu pregătire în medicină de urgență și experiență în evacuare medicală, doi asistenți medicali cu competențe de asistare a pacienților critici, însoțiți la misiuni de luptători de forțe speciale care au ca misiune protecția echipajului la sol și pe timpul zborului.

Misiunea a fost în primul rând o provocare pentru echipa medicală, care, în spațiul îngust al elicopterului, a monitorizat și tratat patru pacienți în același timp. Iericu un nou medic în echipa Alpha, am avut un nou MEDEVAC, cel mai complex de până acum, cu patru pacienți, fiecare necesitând o atenție deosebită, ne-a spus colega noastră, plutonier major Anca Neguș, asistent medical.  De asemenea, coordonarea cu restul echipajului și cu Centrul de Operații Tactice a fost esențială pe tot parcursul zborului, pentru a primi și a transmite informații actualizate cu privire la starea pacienților preluați.
După aterizarea aeronavei, pacienții au fost predați în siguranță către ambulanțele din cadrul spitalului ROL 2 chinez, pentru continuarea tratamentului.


***
Dacă mai sus regăsiți prezentarea obiectivă a faptelor, importanța acestei misiuni e mult mai ușor de înțeles când e descrisă din perspectiva celor care au avut cele mai mari responsabilități. Medicul locotenent-colonel Cătălin Boca e unul dintre aceștia:

"Ca medic militar, nu pot să îmi imaginez un mod mai bun în care puteam să întâmpin ziua Medicinei Militare decât făcându-mi misiunea pentru care am venit aici și pentru care într-un fel m-am pregătit toată viață. A fost prima intervenție de urgență în T.O. Mali, o intervenție în care am reușit să evacuăm cu success 4 pacienți și știu de pe acum că e o misiune de care îmi voi aduce aminte toată viață. Când sună alerta știm că fiecare minut contează pentru salvarea vieții cuiva. Intervine adrenalina, sunt momente tragice și minunate în același timp.
Consider că am câștigat niște camarazi de front, pe colegii mei asistenți, piloții elicopterului, colegii care ne-au asigurat protecția și tot acest organism frumos articulat care este detașamentul românesc din Gao, Mali, începând cu personalul  tehnic și terminând cei de la comandă, toți cei care fac că misiunea noastră de aici să fie un succes.
Mâine și zilele următoare, va veni rândul altor colegi din detașamentul Carpathian Pumas să  execute alte misiuni, făcându-și datoria. Parafrazându-l pe F. S. Fitzgerald, noi toți mâine vom alerga mai repede, vom întinde brațele mai departe... " (în original: "tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther")."
 
Despre reacția echipajului ne poveșteste unul dintre cei care au fost la mansă, căpitan-comandorul Ionuț Menci:

"MEDEVAC, MEDEVAC, MEDEVAC... răsună primul mesaj în stație, în vacarmul din sala de mese. Stăm la rând, pregătiți pentru masa de prânz. MEDEVAC, MEDEVAC, MEDEVAC...! confirmă și cel de-al doilea mesaj. Mă întorc instinctiv și o iau la fugă către Centrul de Operații. Cei care erau în spatele meu, așteptând să servească masa, fac imediat un coridor de trecere. Între facilitatea de servire a mesei și Centrul de Operații sunt maxim 500m, însă căldura sufocantă de peste 40 de grade și soarele dogoritor fac distanțele să pară mai mari. Ajung imediat la TOC, sunt întâmpinat de co-pilot, care îmi spune că echipa medicală și operatorii căutare-salvare au plecat deja la elicopter. Colegii din tura de serviciu deja identificaseră locul, distanța și timpul estimat de zbor până la locul incidentului. Informațiile încep să curgă...la câteva sute de kilometri în teren patru militari ONU au nevoie de ajutor. Timpul începe să pună presiune: au trecut deja 10 minute din cele 30, calculele de combustibil și greutate sunt procesate rapid, astfel încât echipa tehnică să știe exact cu cât combustibil alimentează elicopterul. Totul ține de echilibru, de a găsi un echilibru. Dacă la decolarea din Gao ne putem duce cu masa elicopterului aproape de limită, cu ajutorul pistei, în deșert lucrurile stau altfel. În teren necunoscut elicopterul face ceea ce știe mai bine: aterizează și decolează pe verticală. Dar pentru a face asta trebuie găsit un echilibru între greutate, temperatura, obstacole, direcția și intensitatea vântului.

Fiind o misiune de salvare de vieți omenești, avem prioritate la decolare. Cineva, în mijlocul deșertului, suferind, scrutează orizontul după deja bine cunoscutul zgomot al PUMEI.
Găsim convoiul fără dificiltate la coordonatele transmise și aterizăm. Locul era deja pregătit, marcat, aparat de eventualele posibile amenințări. Aterizăm! Echipa medicală preia paciențîi unul câte unul. Dincolo de durere, pe chipul lor se întrezărea o urmă ștearsă de bucurie. Iar acea urmă de bucurie pentru noi înseamnă că ne îndeplinim misiunea pentru care suntem aici. După 10 minute de la aterizare, primim OK-ul echipei medicale și decolăm. Ca piloți, căutăm echilibrul între a ajunge  ajunge cât mai repede, însă cât mai lin posibil. Noi, cei de la manșă elicopterului suntem "obligați" să facilităm intervenția echipei medicale. Din convorbirele lor ne dau seama că în cabina cargo se fac injecții, se pun perfuzii, se pansează. O mișcare bruscă a elicopterului și totul se poate agrava. Așa că, la viteza maximă admisă, facem tot posibilulul să zburăm cât mai lin. Trag cu coadă ochiului să văd ce se întâmplă în spate: 8 persoane, tărgi, echipament medical de urgență. O înghesuială de nedescris. Și totuși, în acest haos, pacienții sunt tratați, sunt îngrijiți, li se zâmbește, li se alină durerea.  
Reușim să facem și drumul de întoarcere sub o oră. Din nou avem prioritate, de data asta la aterizare. Vedem de departe ambulanțele cu girofar, uniforme medicale, uniforme ONU, o întreagă armata de "halate albe" în așteptare. Timpul este încă critic. "Pasagerii" noștri sunt preluați rapid de alți medici. Număr... 1, 2, 3, 4. Și la al patrulea văd o mâna ridicată anevoios în semn de mulțumire. Scot mâna pe geam și îi întorc gestul. Am uitat de căldura sufocantă, de soarele care arde prin plexigasul cabinei, de transpirație, de oboseală. Zâmbim toți, am reușit încă odată să ne îndeplinim misiunea cu succes. "