Pregătirea operatorilor FOS
- Acasă
- Articole blog
- Instrucție
- Pregătirea operatorilor FOS
Au trecut mai bine de 9 luni de când militarii participanți la Programul de formare Operatori Forțe pentru Operații Speciale se instruiesc intens la Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale. Pentru ei, nicio zi nu seamănă cu alta, iar cel mai mare accent se pune pe pregătire. Formarea unui luptător necesită o perioadă lungă de timp, în care militarul trece prin mai multe etape de selecție, unele foarte dure, urmate de sute de ore de instrucție în medii complexe, prin care îi sunt călite atât mintea, cât și trupul și în care numai voința și pasiunea îl fac să nu renunțe.
După o scurtă perioadă de întrerupere a cursurilor, cauzată de instituirea stării de urgență, cei 37 de militari aflați în program își continuă pregătirea în cadrul cursului de pregătire de specialitate. În funcție de gradul deținut și de aptitudinile fiecăruia, militarii sunt repartizați la instruire pe următoarele funcțiuni: leadership, armament, distrugeri, comunicații și medical. Timp de șase săptămâni, militarii se instruiesc împărțiți în cinci grupe, fiecare cu un specific aparte, cu scopul de a forma o echipă puternică, de luptători riguros selectaţi şi antrenaţi, având calificări multiple, gata să acţioneze ca un tot unitar pentru îndeplinirea misiunilor specifice. În acest fel, militarii se instruiesc pentru a fi nu doar buni luptători, ci și buni specialiști formându-și deprinderile și competențele necesare operatorului FOS pentru ocuparea unei funcții în cadrul detașamentului pentru operații speciale.
Și dacă, la prima vedere, un detașament al forțelor pentru operații speciale se aseamănă cu o grupă de infanterie, deosebirea constă în faptul că detașamentul acționează independent, de cele mai multe ori într-un mediu ostil, cu un specialist care planifică, altul care întrebuințează o gamă largă de explozibili, neapărat un „medic”, un transmisionist capabil să asigure mentenanța echipamentelor de comunicații și luptători foarte buni, ași în armament atât ușor, cât și greu. Cu alte cuvinte, operatorii sunt unici în felul lor, dar împreună formează echipe închegate, pentru a fi în măsură să execute misiuni complexe, specifice Forțelor pentru Operații Speciale.
Un operator este pe de-o parte un bun luptător, pe de altă parte un bun planificator, ne spune unul dintre instructori. Înțelegerea corectă a conceptului de război neconvențional și formarea competențelor necesare procesului de luare a deciziei sunt elemente foarte importante pentru conducerea misiunilor detașamentelor forțelor pentru operații speciale în medii ostile.
Pregătire și iar pregătire, însoțită neapărat de trageri cu muniție reală. Pe câmpul de luptă, tot timpul apare ceva nou iar operatorii trebuie să fie oricând pregătiți să acționeze. Astfel, în Poligonul de trageri Cheia, pus la dispoziția școlii de Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal, specialiștii în armament s-au antrenat executând trageri de mare precizie cu armamentul din dotarea detașamentului pentru operații speciale, cum ar fi: pistol, pușcă de asalt, pușcă mitralieră, pușcă cu lunetă, mitraliere de diferite calibre, aruncătoare de grenade de diferite calibre, de proveniență estică și vestică. Iar antrenamentele nu sunt puține, aceștia „consumă” mii de cartușe pentru a-și perfecționa deprinderile de specialiști în trageri.
Specialistul în distrugeri este singura persoană din cadrul detașamentului care este în măsură să confecționeze și să utilizeze mijloace explozive. El intervine în vederea executării pătrunderilor în încăperi folosind tehnici de breaching și sprijină comandantul detașamentului pe probleme specifice de geniu/distrugeri.
Trecând în domeniul comunicațiilor, găsim viitorii specialiști în teren, unde pun în aplicare noțiunile teoretice asimilate până acum. Ei trebuie să fie în măsură să opereze și să exploateze tehnica de comunicații din dotarea grupurilor de forțe pentru operații speciale în orice moment, indiferent de condițiile meteo. Transmiterea unor mesaje poate deveni un lucru esențial pentru îndeplinirea misiunii.
Viitori operatori FOS care se instruiesc în domeniul medical își desfășoară pregătirea specifică cu sprijinul instructorilor și a bazei materiale de la Târgu Mureș. Instruirea lor presupune formarea deprinderilor de acordare a primului ajutor în câmpul tactic, triajul și evacuarea victimelor, precum și alte proceduri specifice, toate executate în lupta cu secundele. Într-o situație reală ei trebuie să fie îngeri păzitori pentru colegii lor, suficient de rapizi și bine antrenați pentru a le acorda ajutor medical. Iar pregătirea lor este continuă, după încadrarea în detașamentele de operații speciale, aceștia vor urma și alte cursuri naționale și internaționale pentru dezvoltarea pregătirii de specialitate în vastul domeniu medical.
Cu alte cuvinte, pregătirea militarilor participanți la Programul de formare Operatori Forțe pentru Operații Speciale este complexă și continuă. Urmând procesul de instruire, militarii trebuie să facă față efortului prelungit, în medii solicitante din punct de vedere psihic, folosind echipamente specifice și tactice adecvate. Iar provocările nu se opresc aici. Viitorii operatori vor da piept și cu alte module de pregătire, care au scopul de a le testa calitățile de luptători. Vor trece pe rând prin modulul de supraviețuire, care este ,,dureros” de greu, solicitant din punct de vedere fizic și psihic, iar mai apoi printr-un un exercițiu integrator, ultima secvență de instruire din program, care le va da ocazia să pună în practică tot ce au învățat până acum.
Cine nu va putea ține pasul este îndepărtat din programul de pregătire. Cine va rezista până la sfârșitul programului de pregătire va fi certificat operator FOS, specialitatea forțe speciale, și va ocupa o funcție într-una din structurile de Forțe pentru Operații Speciale.

Text și foto: Lt. Mirela Căpâlnean