Pandurii au fost alături de domnul colonel (ret) Emil Vețeleanu la împlinirea vârstei de 101 ani

Ioana Lădaru · 29.01.2020
Trei elevi din Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu", însoţiţi de comandantul lor de companie, maiorul Florian Jianu, au plecat la Râmnicu Vâlcea pentru a-l sărbători, îmbrățișa și pentru a-i înmâna certificatul de ,,camarad de onoare" al pandurilor veteranului de război Emil Veţeleanu.

Andra Stănică, Patricia Măceşanu şi Rareş Ţurcanu, vădit emoţionaţi, i-au strâns mâna și l-au ascultat vorbind despre ,,disciplină şi educație încă din primii ani ai copilăriei", despre dramatismul luptei și bucuria păcii.
Locotenent-colonel Daniel Șerban i-a înmânat, în numele Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, ,,Emblema de onoare a Comunicațiilor și Informaticii" domnului colonel (ret) Emil Vețeleanu, care a fost transmisionist timp de 5 ani în cel de-Al Doilea Război Mondial.

,,A trecut războiul peste mine", aşa ne-a întâmpinat veteranul de război a cărui experiență se putea observa cu ușurință pe chipul său. Încă de la intrare îți oferea o îmbrățișare călduroasă, pe care nu de multe ori ai ocazia să o primești de la un om care are puterea să povestească întâmplări care i-au marcat viața și pentru care cel de-Al Doilea Război Mondial a reprezentat o etapă din viața lui, care l-a ajutat în procesul maturizării, căci avea 20 de ani atunci când a pășit pentru prima dată pe câmpul de luptă.

În timp ce povestea despre Al Doilea Război Mondial puteam să-mi imaginez acțiunea în timp real, ca și cum aş fi stat în dreapta dumnealui și luptam împotriva celor care ne voiau răul. La finalul întâlnirii am avut onoarea să-i strâng mâna şi mi-a mulțumit cu un răspuns care mi-a adus zâmbetul pe buze ,,de voi depinde viitorul acestei țări și să nu uitați niciodată să ne faceți mândri că suntem români"! Şi m-am convins de cât de important este că îmbrac haina militară! a mărturisit Andra Maria Stănică.

,,Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să întâlnesc un veteran care a participat la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial. Am fost impresionată de căldura cu care acesta ne-a primit. I se citea pe faţă fericirea fiindcă nu a fost uitat de reprezentanţii Armatei României şi, mai ales, că noi, tinerii militari, i-am făcut această vizită când împlinește venerabila vârstă de 101 ani. Pentru mine este o experiență frumoasă deoarece poate fi o ocazie unică să întâlneşti un om care reprezintă un simbol al curajului şi devotamentului faţă de patrie. Poveștile pe care acesta ni le-a spus m-au făcut să înţeleg că ataşamentul faţă de ţară, dârzenia, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare sunt valori pe care le-a apărat pe câmpurile de luptă. Domnia sa consideră că eroismul este doar un act firesc pe care îl povestește spre folosul generaţiilor viitoare. Sclipirea din ochii aceia care au văzut istoria m-a convins că este bucuros că noi am ales această carieră, a povestit Patricia Măceşanu.

Rareş Ţurcanu s-a simţit onorat de participarea la această aniversare. ,,Unul dintre cei mai viteji soldați care au luptat cu onoare şi cinste pentru patrie în Al Doilea Război Mondial îţi strânge mâna puternic, oferindu-ţi încredere şi o motivare de învingător. Probabil singurul vâlcean supraviețuitor al luptei de la Cotul Donului povestește oricui despre evenimentele prin care a trecut în cei 4 ani în care s-a aflat pe front.
Cu toate că a trăit clipe grele, domnul colonel (ret) este foarte mândru de alegerea carierei militare.

I-am promis că vom participa şi la împlinirea vârstei de 102 ani şi i-am urat, în numele întregului efectiv al Colegiului Național Militar ,,Tudor Vladimirescu", sănătate şi linişte alături de cei dragi."
La mulți ani!