Un zbor în premieră

  • Sharebar

Acum mai bine de 100 de ani, doamna Lillian E. Todd a fost prima femeie din lume care a proiectat şi construit un aeroplan. Aeroplanul a fost construit în fabrica fraţilor Wittermann şi a fost expus la salonul aeronautic de la Madison Square Garden în 1906, însă se pare că nu a fost încercat în zbor niciodată.

 

 În 1910, ea a proiectat şi construit un biplan, aparat care a fost încercat în zbor, cu succes, de către Didier Masson, pe 8 noiembrie 1910. În onoarea femeilor care au jucat un rol important în dezvoltarea aviației, vă prezentăm o poveste mai recentă, de anul acesta, descrisă într-un articol din CER SENIN 3/2017: Două doamne pilot care au îmblânzit Puma.

 

 Joi, 29 iunie, un elicopter PUMA s-a ridicat pentru un zbor de instrucţie, la Baza 90 Transport Aerian, la fel ca în fiecare zi de zbor. Cu diferenţa că, de data aceasta, la manşă erau două doamne pilot. Frumos, dar chiar e o ştire, în secolul XXI? mi-am zis iniţial, căci ultimul lucru pe care mi l-aş fi dorit era deschiderea vechii discuţii despre stereotipurile de gen în mediul militar. Am mers aşadar la Baza 90 Transport Aerian să le întâlnesc pe protagoniste…

 

Să le cunoaştem: Căpitan Georgiana Timofticiuc este din Gura Humorului, pilot clasa I, a zburat pe IAK-52, IAR-99 Standard, apoi pe IAR-316 Alouette. După absolvirea cursurilor Şcolii de Aplicaţie a fost încadrată la Escadrila 712 Elicoptere Timişoara, iar din 2013 s-a mutat la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. Aici a continuat pregătirea la elicopterul PUMA, reuşind în luna iunie să devină pilot comandant, făcând astfel posibil zborul celor două împreună.

 

Căpitan Magdalena Aldea este din Câmpulung Moldovenesc, pilot clasa I, având pregătirea iniţială pe IAK-52, apoi pe AN-2. După absolvire a fost încadrată direct la Baza 90 Transport Aerian, unde zboară copilot pe IAR-330 PUMA. Ambii ofiţeri au absolvit Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” în 2010 şi cursurile Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene în 2011. Au fost colege şi la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

 

Un zbor în premieră

Cu un zâmbet complice, fetele mi-au confirmat aşteptările: nu considerau zborul în comun a două femei ceva extraordinar, ci mai degrabă un prim pas spre o situaţie care ar dori să devină normală şi des întâlnită. A fost, totuşi, o premieră în aviaţia militară română, iar această experienţă frumoasă o datorează într-o mare măsură mentorului lor, căpitan-comandorul Constantin Grigore. Acesta le-a făcut cel mai mare cadou pe care îl poate dărui un instructor elevilor săi: a crezut în ele şi le-a susţinut până la capăt. Nu a fost un cadou cu titlu gratuit, ci mai degrabă o recompensă a strădaniei şi competenţei fetelor. „E minunat să ai o slujbă care îţi aduce împlinire, să vii zilnic la serviciu cu zâmbetul pe buze”, a spus Magda. „Adrenalina zborului dă dependenţă, vrei mai mult, îi duci dorul când nu-l ai”. Dar dincolo de entuziasm, îşi analizează cu obiectivitate traiectul profesional: „Mai avem multe de învăţat, doar cu multă pregătire şi experienţă devii mai bun”, a adăugat căpitanul Georgiana Timofticiuc.

 

„După zbor, la debriefing, analizăm obiectiv şi cu memoria proaspătă activităţile şi ne spunem unii altora greşelile observate. Criticile sunt doar constructive, avem un mediu de lucru frumos şi o echipă unită, învăţăm unii de la alţii şi nu ne e ruşine să ne recunoaştem greşelile. Nu e loc de orgoliu, orgolioşii riscă să îşi piardă viaţa în meseria asta”, a spus căpitanul Magdalena Aldea.

 

Am vorbit apoi şi cu mentorul lor, căpitan-comandorul Constantin Grigore, un profesionist cu peste 1700 de ore de zbor ca instructor, care a pregătit numeroase generaţii de piloţi. „Deşi suntem atât de diferiţi unul de altul ca atitudine şi stil de învăţare, dumnealui a reuşit să lucreze foarte bine cu fiecare”, au spus fetele despre el, cu respect în privire. Până să ajungă ele la escadrila pe care o comandă, avusese în subordine doar băieţi. Văzându-le determinarea, şi-a propus să le ajute să îşi îndeplinească potenţialul, pentru că „oricât de progresişti ne-am considera, părerea mea e că în armată, în armata oricărei ţări, tot mai există un grad de prejudecată privind accesul femeilor pe anumite funcţii. Au pornit deci cu un mic dezavantaj, aşa că mi-am zis că îmi voi folosi toată experienţa pentru a le pregăti, şi am cerut mereu mai mult de la ele. Iar când am fost întrebat dacă am încredere că sunt pregătite, am zis clar: Da! Un pilot e evaluat după nivelul pregătirii teoretice şi practice, nu după criterii de gen”, a subliniat comandorul Grigore.

 

Viaţa personală şi viaţa profesională

Nu consider că ar fi chiar o antiteză de planuri, dar cu siguranţă, este o interdependenţă între viaţa profesională şi cea personală. Iar a fi pilot este o meserie care cere mult, dar căreia i te dedici cu plăcere. Căpitanul Aldea este şi fericita mămică a unei fetiţe de 1 an, şi mărturiseşte cu ochii strălucind că e recunoscătoare pentru o viaţă personală minunată. Îşi încurajează toate prietenele să aibă copii, căci ea a cunoscut astfel o împlinire pe care nici nu şi-o imaginase. A zburat până la a şasea lună din sarcină, apoi pilotul a coborât pe pământ şi a lăsat mama în rol principal. După cinci luni de concediu s-a întors la serviciu, conştientă că fiecare lună fără zbor îi afectează nivelul de pregătire. Apreciază că a avut parte de sprijinul celor apropiaţi pentru a echilibra situaţia nouă a maternităţii cu zborul. „A avut o întrerupere de ritm, dar am făcut tot ce am putut să o ajutăm să recupereze rapid. I-am zis: ai de învăţat asta şi asta…teste, convocări. I-a luat cam două luni să revină la ritmul normal. S-a descurcat foarte bine”, a precizat instructorul Constantin Grigore.

 

Căpitanul Georgiana Timofticiuc mai aşteaptă o vreme până se va dedica maternităţii. Vrea să aibă totul bine planificat şi să fie pregătită pentru a renunţa la zbor o perioadă: „Orice lună de pauză se simte… nu înseamnă neapărat că faci greşeli mari, dar e nevoie de pregătire continuă pentru a lucra la detalii şi a cizela deprinderile”. I-am adăugat şi prenumele, pentru a nu o confunda cu soţul ei: „Şi el este ofiţer pilot la aceeaşi escadrilă, suntem împreună dinainte de academie şi pentru mine contează enorm sprijinul său”. Am văzut un colectiv frumos, cu o exemplară relaţie elev-instructor, în care, mai presus de numărul orelor de zbor, este apreciată calitatea unei ore de pregătire. Un colectiv în care se munceşte mult, dar cu plăcere, fără prejudecăţi de gen.