Instrucţie prin paraşutare

  • Sharebar

 

Ei privesc cerul fără să pălească şi pământul fără să roşească!    - Charles de Gaulle”

Comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior dr. Petrică-Lucian FOCA împreună cu şeful informaţiilor din marea unitate, colonel dr. Vasile CERBU, au verificat modul de instrucţie prin paraşutare pe aerodromul Boboc din Buzău şi în raioane din proximitatea acestuia, a militarilor din cadrul Regimentului 528 I.S.R. „Vlad Ţepeş”.

 

 

Modul de instruire prin paraşutare a impus executarea paraşutărilor de instrucţie (antrenament şi verificare), cu paraşuta rotundă, cu deschidere automată, de la înălţimi cuprinse între 200-500 metri, ziua, în condiţii meteorologice normale, din zbor orizontal, din aeronava C-130 HERCULES, cu aterizare în teren impropriu, cu materiale.

 

Obiectivul principal de instruire al militarilor l-a constituit perfecţionarea pregătirii personalului aeronavigant-paraşutist pentru organizarea, conducerea, asigurarea şi executarea paraşutărilor în condiţii variate de teren şi de stare a vremii cu paraşuta rotundă, altfel spus, dezvoltarea capabilităţii de a pătrunde în dipozitivul inamicului cu aeronave de diferite tipuri, prin paraşutare.

 

 

Dar nu doar acest obiectiv a fost urmărit a se realiza, ci şi unul greu de comensurat – spiritul cercetaşului paraşutist, al militarului care acţionează în dispozitivul inamicului, în structuri de mici dimensiuni, care trebuie să vadă totul, dar să nu fie văzut, să audă, dar să nu fie auzit, să fie pretutindeni, dar să fie pretutindeni unde se manifestă factorul de risc. Este un spirit care se formează, se perfecţionează şi se transmite tinerilor şi generaţiilor viitoare.

 

Înainte de îmbarcarea în aeronave, militarii au fost evaluaţi din punct de vedere medical şi psihic, a fost făcută pregătirea paraşutelor şi efectuarea controlului tehnic înainte de echipare, au primit precizări cu ultimele date despre situaţia meteorologică şi obstacolelor în zona de paraşutare, au fost organizaţi pe echipaje şi aeronave.

 

După executarea paraşutărilor, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior dr. Petrică-Lucian FOCA a precizat că datorită calităţilor morale, capacităţii de efort fizic şi deprinderilor paraşutiştilor la nivelul standardelor şi baremelor de specialitate au fost executate paraşutări fără incidente sau accidente. Totodată a apreciat pregătirea minuţioasă a misiunilor de paraşutare în strânsă cooperare cu echipajele aeronavelor.

 

La sfârşitul activităţii, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” a lăudat efortul militarilor din cadrul Regimentului 528 ISR „Vlad Ţepeş” precizând că  profesia de paraşutist-cercetaş, semnifică un sistem de trăsături fizice, intelectuale, morale, formate special pentru a rezolva sarcini specifice, într-un aspect al unui domeniu de activitate (paraşutare, operaţii militare aeropurtate, aeromobile, specifice), gen de muncă specifică, formă de activitate definitivă, sistemul de solicitări specifice (stres, încordare psiho-fizică, efort fizic intens, coordonarea militarilor şi o deplină stăpânire de sine). 

 

 

Tocmai capacitatea de a face faţă acestor solicitări îi diferenţiază de alte categorii de militari.