• Sharebar

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” este, şi în acest an, gazda unor reprezentaţii din cadrul Festivalului...

Publicat pe 09.06.2018 17:53

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” este, şi în acest an, gazda unor reprezentaţii din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Sâmbătă, 9 iunie, pe scena aulei instituţiei noastre s-a jucat piesa Iliada,construită în jurul poveştilor dintre Ahile şi Hector şi regizată de actorul Denis O’Hare, câştigător al premiului Tony, alături de prestigioasa regizoare, Lisa Peterson. Piesa a fost urmărită cu interes şi aplaudată la final de militari străini care se află pe teritoriul României pentru a participa la exerciţii şi misiuni, dar şi de cadeţii şi cadrele didactice din AFT.
Cea de-a doua reprezentaţie care a fost găzduită de academie s-a jucat duminică, de la ora 18.00. Spectacolul se numeşte „American Dance Show” şi a prezentat o analiză a mişcărilor din perspectiva unei descoperiri radicale în evoluţia formelor de dans.
Foto: Elena Andrei
#Romania #mapn #ArmataRomaniei #ForţeleTerestreRomane #Sibiu #ARactualitate #studenţimilitari