• Sharebar

Mesajul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, cu prilejul sărbătoririi a...

Publicat pe 15.05.2018 17:00

Mesajul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, cu prilejul sărbătoririi a 95 de ani de la înfiinţarea Armei Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară

Ziua de 15 mai 1923 reprezintă o dată de referinţă şi un simbol pentru specialiştii CBRN din Armata României. În urmă cu 95 de ani, prin Decizie Ministerială, a luat fiinţă prima structură de Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară din Armata României: Comitetul Consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la Războiul Chimic.
Încă de la înfiinţare, chimiştii militari au participat la activităţi importante, contribuind la organizarea măsurilor de asigurare a acţiunilor de protecţie a trupelor pe linia apărării chimice, biologice, radiologice şi nucleare, de verificare a capacităţii echipamentelor şi tehnicii de specialitate din dotare.
Alături de celelalte arme şi specialităţi militare, structurile de apărare CBRN au cunoscut numeroase transformări, restructurări şi redislocări, toate acestea constituind momente de referinţă în procesul de adaptare la progresele tehnologice realizate în domeniul contracarării, proliferării şi înlăturării operative a consecinţelor utilizării armelor de distrugere în masă.
Apărarea CBRN întruneşte în acest moment noi valenţe, în condiţiile perfecţionării continue a mijloacelor de întrebuinţare a agenţilor toxici, a reconfigurării modalităţilor de abordare a riscurilor şi ameninţărilor CBRN, a diversificării naturii acestora prin amplificarea fenomenului terorist şi regândirii strategiilor de limitare a efectelor şi de descurajare a proliferării armelor de distrugere în masă CBRN.
Doamnelor şi domnilor, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi profesionişti, personal civil contractual,
Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la înfiinţarea armei Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară, vă doresc sănătate, bucurii, putere de muncă şi tărie morală în îndeplinirea misiunilor ce vă revin!

LA MULŢI ANI!

#Romania #mapn #ArmataRomâniei #ForţeleTerestreRomâne #ARactualitate