Astăzi a debutat, la Cercul Militar Iași, a 5-a ediție a Festivalului de Creație Literară și Interpretare a Cântecului...

    Publicat pe 18.10.2017 17:50

    Astăzi a debutat, la Cercul Militar Iași, a 5-a ediție a Festivalului de Creație Literară și Interpretare a Cântecului satirico-umoristic “Iașii în Carnaval”.

    Manifestarea a fost deschisă de un concert al Muzicii Militare a Garnizoanei Iași și de o paradă a costumelor de epocă. Locțiitorul comandantului Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt”, colonelul Lucian Sandu, a adresat apoi un cuvânt de bun-venit concurenților, invitaților și spectatorilor.

    Prima zi a festivalului a fost rezervată secțiunii “interpretare” în care au putut fi urmărite pe scenă momentele artistice ale Cercurilor Militare de la Medgidia și Buzău, Academiei Forțelor Navale și Academiei Tehnice Militare.

    Festivalul continuă până vineri.

    #Romania #mapn #ForteleTerestreRomane #Divizia4Infanterie #Iasi #Brigada15Mecanizata #Bg15Mc #Carnaval #ArmataRomaniei