Sub jurământul lui Hipocrate

    Printre calitățile militarilor Batalionului de Protecţia Forţei „Vulturii Carpaților” regăsim dorința de perfecționare și nevoia de pregătire continuă. Astfel, printre misiunile executate în aria de responsabilitate, militarii Forțelor Terestre Române au parcurs încă de la introducerea în teatrul de operații din Afganistan module de pregătire, susţinute atât de instructori români din batalion, cât şi de instructori americani. Aceste cursuri au ca scop pregătirea specifică și se concentrează pe câteva specializări vitale în defășurarea misiunilor, un exemplu fiind cursul de acordare a primului ajutor (Combat Lifesaver/CLS).

                Înainte de a prezenta această activitate, țin să fac referire la câteva aspecte privind sistemul medical din această bază, dar mai ales la militarii care își defășoară activitatea în acest domeniu. Având ca misiune asigurarea asistenţei medicale militarilor musceleni, ceea ce îi face pe aceștia speciali, este faptul că ei își desfășoară activitatea sub două jurăminte: cel militar și cel al lui Hipocrate. Fie că își desfășoară activitatea în cadrul subunităților care execută misiuni în aria de responsabilitate, fie că deservesc punctul medical din campul românesc, militarii sanitari și medicul batalionului contribuie substanțial la menținerea stării de sănătate a militarilor români.

                În teatrul de operații din Afganistan cu precădere în Baza Militară Aeriană Kandahar, nu există facilități medicale civile unde militarii cartiruiți să se poată adresa personalului specializat, punctul medical ROL 1 al batalionului fiind locul unde în permanență se află cineva și unde sunt tratate de la afecțiuni curente, dar importante, până la intervenții complexe.

                Atunci când există un caz mai grav care depășește posibilitățile punctului medical, militarii români sunt sprijiniți de colegii lor americani de la alte facilități medicale din Baza Militară Bagram sau altă bază militară din Afganistan. În baza KAF există Facilitatea Medicală de Tratament ROL 3 (Medical Treatment Facility ROL 3/MTF ROL 3), care este dotată cu tehnică și aparatură de ultimă generație şi asigură servicii medicale militarilor coaliţiei dislocaţi în teatrul de operaţii, precum şi forţelor de securitate afgane: chirurgie, terapie intensivă postoperatorie, tratament profilactic, recuperarea pentru luptă a pacienţilor, iar în situaţiile grave evacuarea către Spitalele regionale ROL 4 din Germania (Spitalul Regional din Landsthul-Germania (Landsthul Regional Medical Central/LRMC ROL 4-Germania) sau Statele Unite ale Americii.

    Nivelul de pregătire a specialiștilor de aici și capabilitățile de care dispune această facilitate medicală dislocată în Afganistan, au făcut, nu de puţine ori, adevărate minuni pentru militarii români. Dacă la camera de urgenţă a spitalului militar din Kandahar vin mai mulţi răniţi în acelaşi timp, este alertat şi personalul medical al batalionului românesc. Astfel prezenţa sanitarilor români în acest spital este deja obișnuită.

                Pionii principali ai acestui sistem medical sunt sanitarii de pluton de la nivelul subunităților, deoarece de prezenţa de spirit şi rapiditatea cu care intervine sanitarul pe câmpul de luptă depinde viața celui aflat în suferință, ei făcând de cele mai multe ori diferenţa dintre viaţă şi moarte. Au asupra lor, pe toată perioada cât sunt ieșiți în aria de responsabilitate, o trusă medicală cu dotări minime obligatorii şi sunt capabili să acorde asistenţa medicală de urgență, şi stabilizarea militarilor răniţi până la evacuarea din zona de conflict, pe calea aerului, cu ajutorul echipelor de evacuare medicală, Medical Evacuation/MEDEVAC, sau dacă situația operațională impune, prin Casuality Evacuation/CASEVAC.

    Atunci când situația a impus, s-a acordat asistenţă medicală la locul incidentului pentru militarii noştri, însă frecvent aceşti sanitari au fost solicitaţi de partenerii militari afgani sau chiar de locuitorii satelor în care desfăşurau misiuni, pentru tratarea unor afecţiuni minore, și de fiecare dată militarii sanitari români şi-au îndeplinit datoria cât mai bine cu putinţă.

                Având în vedere complexitatea activităţii şi mai ales provocările pe care aceştia urmează să le întâlnească în aria de responsabilitate, personalul medical se pregătește intens. Periodic sunt organizate cursuri de Combat Medics, urmate de toţi sanitarii de la nivelul subunităţilor și de cursuri de CLS, la care participă militari din cadrul plutoanelor. În cadrul acestor cursuri, de un real folos fiind prezentările, atât cele teoretice, dar mai ales cele practice realizate de către personalul medical specializat român și american.

    Cursanţii au exersat tehnici şi proceduri de acordare a primului ajutor, de evaluare a pacientului şi de transport la cel mai apropiat punct sanitar, sau de pregătire în vederea evacuării medicale. Alături de sanitari s-au instruit şi o parte din militarii pistolari, ca CLS-istii, care sunt principalii ajutori ai sanitarilor, când situația impune acest lucru. Pentru fiecare dintre ei, informaţia primită aici îi ajută la executarea în bune condiţii a misiunii la care participă și constituie un aspect esențial în evoluţia în plan profesional, prin dezvoltarea unor aptitudini în acest sens și acumularea unui bagaj nou de cunoştinţe necesar și în viața de zi cu zi, deoarece nu de puţine ori au existat situaţiile în care militarii români nu au ezitat nici un moment în a acorda primul ajutor persoanelor aflate într-un moment dificil.

                Prin executarea acestor cursuri de instrucție sanitară, creștem încrederea în forțele proprii ale personalului medical în exercitarea atribuțiunilor pe timpul executării misiunilor în aria de responsabilitate și creăm un climat de siguranță în cadrul plutonului în care ceilalți militari știu că se pot baza la nevoie pe camarazii sanitari, a precizat medicul batalionului locotenent-colonel Daniel Hurubean.