Regele Mihai I prin ochii artistului plastic Valentin Tănase

    Este una dintre zilele triste ale neamului. Majestatea Sa regele Mihai I a plecat în eternitate. A fost pentru foarte mulți români o speranță și o rază de lumină în întuneric. O pagină importantă de istorie se închide odată cu dispariția sa. A fost una dintre cele mai importante personalități ale ultimului veac, o legătură vie cu România cea adevărată, eliberată de spaimele dictaturilor. A fost mereu un exemplu al demnității, al onoarei și al sentimentului pur românesc, în ciuda unui destin adeseori dramatic.

    Am avut privilegiul și rara onoare de a-l întâlni, cunoaște și împărtăși momente cu Majestatea Sa. Dumnezeu mi-a oferit șansa de a-l reprezenta pe regele Mihai în diferite ipostaze plastice, pe care le consider repere majore ale creației mele. Se spune despre marile personalități ale unui popor că nu mor cu adevărat odată cu dispariția lor fizică, ci rămân ca entități energetice protectoare într-un univers astral benefic. Daca este așa, atunci, regele Mihai se așează de astăzi alături de spiritele călăuzitoare ale neamului. Dumnezeu să îl odihnească alături de drepții săi, iar nouă să ne fie făclie în eter pe căile încă nelimpezite ale viitorului.